Endometrioza

Si cand nu mai pot, mai pot putin!

Cam asa s-ar descrie viata mea in ultimii 2 ani, de cand s-a agravat endometrioza.

Este incredibil cum acum nu mai pot si peste 15 minute, totusi, mai pot un pic.
Am ajuns sa stiu cand cedez bolii si tot asa sa stiu ca o sa imi revin, ca o sa treaca momentul ala prost si ca va fi bine pana la urma.

Am aproape 50 de zile de cand nu m-a mai durut nici un ovar, nici o trompa, nici un uter si nimic in zona aia unde endometrioza s-a extins din nou (confirmata la gradul 2 in aprilie anul curent).

Totul se datoreaza unui tratament pe care il fac, care insa a venit la pachet cu un dezechilibru emotional destul de rau…

Si totusi este fascinant ceea ce mi se intampla. Ma surprind observandu-ma cum reactionez la ce mi se intampla, ma observ vorbind cu mine despre asta, si apoi reactia din exterior este ca o bomba, reactie, pe care aparent imi dau voie sa o am pentru ca altfel nu stiu cum sa gestionez momentul.

E interesant si pentru ca atunci cand imi este rau, simt ca starea aia nu e a mea si nu o iau dupa mine la infinit. Imi dau voie sa o traiesc atunci pe moment (si nu e placut pentru cei din jur si nici pentru mine) dar stiu ca va trece.
Inca nu am putearea sa nu mai cedez starilor proaste. Inca nu am invatat sa imi controlez impulsurile cauzate de efectele bolii. Ma necajeste situatia asta… si tocmai pentru ca imi displace ma ridic si merg mai departe… de fiecare data!

Si in afara contextului azi m-am amuzat teribil dupa ce o amica din lista de priteni a publicat poza de mai sus cu un mesaj care cel putin pe mine la momentul ala m-a dus cu gandul la cam cat alcool mai poti sa bei cand de fapt crezi ca nu mai poti. M-a amuzat abordarea mea de azi dimineata diferita complet de cea de aseara cand am publicat poza.

Mama ei de perspectiva!

Leave a Reply