Cercuri & Patratele

Cum sa divortezi

Pentru a divorta ai neaparat nevoie de un sot sau de o nevasta. In cazul meu de un sot.

Restul e demn de orice carte de psihologie a cuplului in care nici unul dintre noi nu vrea, pentru ca nu poate, pentru ca in copilarie a suferit vreo trauma care nu ne lasa in prezent sa simtim, sa actionam, sa iubim.

Intotdeauna mama lui, sau a ei, sau a amandurora e de vina. Oricum, numai mama sa nu fi, si in mod special mama de baiat.

Nu spun ca mama lui e de vina ca noi nu ne mai intelegem. Nuuuu, asta nu e o poveste despre soacre. Soacra mea e o femeie minunata.

Sotului, asa cum a recunoscut singurel ca e handicapat sufleteste, trebuie sa ii aduc aminte sa se poarte ca un om care iubeste. Si pentru ca tot el spune ca nu ii place sa ii spui ce sa faca, cum sa faca si cand sa faca a transformat povestea noastra de iubire intr-una de groaza.

Se ia un barbat si o femeie si sa pun laolalta. Doi tampiti care au trait o poveste frumoasa in urma cu multi ani, mai exact 17 ani. Si care cu fiecare an care a trecut s-au indepartat unul de altul cum au stiut ei mai bine.

In 17 ani e loc sa te indepartezi de cineva cat sa nu mai poti construi un pod spre a ajunge la celalalt. Ba din contra, mai faci ce mai faci si mai adaugi cativa metri distanta.

Si totusi doare. Cel putin pe mine ma doare. Desi credeam ca nu mai am asteptari de la el, si ma resemnasem… se pare ca mai e loc de putina suferinta. Si la fel, se pare ca el, simte nevoia sa atinga odata fundul, nu fundul meu, fundul prapastiei dintre noi.

Daca ar fi langa mine, acum i-as spune ca l-a atins cu brio de multe ori, doar ca eu sunt masochista si imi place suferinta si imi place sa stau langa el pentru ca ma chinuie si ma face sa sufar. Doar ca el nu e langa mine, si eu nu sunt masochista si nu imi place suferinta.

Prin urmare, tot ce mai ramane e divortul… adica rupi cacatul ala de hartie care te defineste ca sot si sotie. Iti faci bagajele si pleci la mare distanta. Unde incerci sa iti refaci viata, ca doar la 35 de ani ai toata viata inainte nu? La naiba doar nu ai trait pe degeaba pana acum? Mai vine odata in viata omului si partea asta in care se reinventeaza, in care renaste si spera sa nu mai faca aceleasi alegeri proaste pe care le-a facut in tinerete.

Si pensia e aproape, ce mai e? Inca 30 de ani de munca in care e timp berechet sa traiesti singur, sau poate alaturi de altcineva. Dar, fiecare cu trauma lui asa ca hai sa nu ne gandim prea departe.

One thought on “Cum sa divortezi

  1. You changed. He did not. He doesn’t want. Still belongs to mother. I told him to bring mother. Also too busy. Amin. It’s a scary world they live in.

Leave a Reply