Psihoterapie

Copilul si durerea

Am auzit in noapte un copil plangand.
Pot sa imi imaginez ca se lovese, dar plansul lui nu era din cauza durerii fizice.
Am auzit in el disperarea, durerea, nesiguranta, singuratatea, frica, neincrederea si nicidecum durerea fizica. Plangea pentru ca atunci cand se lovise era singur si mama lui nu era langa el sa il apere, sa il sustina, sa il indrume. E pentru prima data cand inteleg, cand aud cu adevarat un planset de copil atat de sincer.

L-am auzit pentru ca era liniste. Linistea aia de dupa sau dinaintea furtunii?! L-am auzit pentru ca copilul din mine l-a auzit. L-am inteles pentru ca a fost atat de viu, de graitor si de dureros. Posibil oare sa nu existe in lume durere mai mare ca aceea a pierderii, a disparitiei acelei fiinte care ti-a dat viata?

Durerea exteriorizata are voce. Durerea interiorizata se disociaza.
Atunci cand exteriorizezi poate mai ai o sansa sa fi auzit si cuiva sa ii pese si cineva sa te ajute. Atunci cand interiorizezi nimeni nu va auzi durerea, nimanui nu ii va pasa si nimeni nu te va ajuta, pentru ca nimeni nu va stii ca te doare… nici chiar mama ta.

One thought on “Copilul si durerea

Leave a Reply